|
irina_ioana1268@yahoo.com
http://caleaortodoxiei.ning.com
http://o-viata-frumoasa.blogspot.com
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
Pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul,
Femeia este inima.
Creierul naste lumina, inima naste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune.
Femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza.
Barbatul este capabil de orice eroism,
Femeia, de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia,
Femeia are alegerea.
Suprematia inseamna forta, alegerea inseamna dreptate.
Barbatul este un geniu,
Femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema,
Aspiratia femeii este catre virtutea desavarsita.
Gloria creaza tot ce e maret, virtutea creaza tot ce e
divin.
Barbatul este un cod,
Femeia este evanghelia.
Codul ne corecteaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul este un vultur care zboara,
Femeia - o privighetoare care canta.
A zbura inseamna a cuceri spatiul, a canta inseamna a
cuceri sufletul.
Barbatul este un templu,
Femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului
ingenunchem.
Pe scurt, barbatul se gaseste acolo unde se sfarseste
pamantul.
Femeia, acolo unde incepe cerul.
Cu mulţi ani în urmă, trăiau pe o insulă îndepărtată, numită Insula Sentimentelor, toate sentimentele şi emoţiile pe care le cunoaştem astăzi: Fericirea, Tristeţea, Cunoaşterea şi multe altele, printre care şi Dragostea. Într-o zi, Păzitorul Insulei, le-a anunţat că insula se va scufunda.
Dintre toate sentimentele, Dragostea s-a hotărât să nu îi fie frică, să nu abandoneze insula nici chiar în ultimul moment. Când insula mai avea puţin până să se scufunde în adâncul oceanului, Dragostea a hotărât să ceară ajutor.
S-a întâmplat ca, în acea clipă, Bogăţia să treacă pe lângă Dragoste, într-o barcă. Dragostea a spus:
- Bogăţie, mă poţi lua cu tine în barcă?
- Îmi pare rău, Dragoste, nu pot, i-a răspuns Bogăţia. Este prea mult aur şi argint în barca mea şi, sincer, nu mai am loc şi pentru tine.
Apoi, Dragostea a întrebat Vanitatea, care se afla într-o altă barcă. Şi Vanitatea i-a dat acelaşi răspuns:
- Nu pot să te iau în barca mea, Dragoste, eu am nevoie de spaţiu, nu îmi place să stau îngrămădită.
Apoi, Dragostea şi-a îndreptat privirile spre Tristeţe, care era chiar lângă ea.
- Tristeţe, te rog mult, ia-mă cu tine.
- Ah, îmi pare rău, a răspuns Tristeţea, dar chiar nu am cum. Mă simt atât de singură încât vreau să fiu doar eu, nu am nevoie de companie acum. Te rog să mă înţelegi.
S-a întâmplat ca pe lângă Dragoste să treacă Fericirea.
- Hei, tu, Fericire, ia-mă şi pe mine cu tine, nu mă lăsa aici pe insula aceasta care se va scufunda.
Dar Fericirea nu a auzit ce a spus Dragostea, fiind prea preocupată de propria ei bucurie.
Dintr-o dată, cum stătea supărată şi aproape că o podideau lacrimile, Dragostea a auzit cum cineva o strigă:
- Dragoste, poţi să vii cu mine.
Dragostea foarte fericită şi-a întors capul şi a văzut un bătrânel. Ţopăind de bucurie, Dragostea a sărit în barca bătrânelului, însă, datorită fericirii ce o simţea că a fost salvată, a uitat să-l întrebe pe bătrânel cum îl cheamă, limitându-se doar să-i mulţumească.
- Eu îţi mulţumesc foarte mult că m-ai salvat. Dacă nu ai fi fost tu, aş fi murit de mult.
Când au ajuns pe uscat, însă, privindu-l pe bătrânel cum se îndepărtează de barcă, Dragostea şi-a dat seama că simple mulţumiri nu sunt de ajuns.
Atunci, privind înspre Cunoaştere, care era chiar lângă ea, a spus:
- Dar cum îl cheamă pe bătrânelul care m-a salvat? Am uitat să-l întreb.
Şi Cunoaşterea i-a răspuns:
- Era Timpul.
- Timpul?, se miră Dragostea. Apoi, ca şi cum ar fi citit chipul Dragostei, Cunoaşterea i-a zâmbit şi i-a zis:
- Pentru că doar Timpul poate să înţeleagă valoarea Dragostei
Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De cand ma simt tot mai bogat de tine
Si-mi stau pe tample soarele si luna
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine
Si uite n-are cine sa ne-ajute
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri cauta o cale
Refren x 2:
Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru o vesnicie
Prin gari descreierate accidente
Marfare triste vin in miezul verii
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca sa te apropii si ca sa te sperii
Jur imprejur privelisti aberante
Copii fragili ducand parinti in spate
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albastrosi venind spre zari uscate
Refren x 2
Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii
In podul palmei daca iau nisipul
Simt un inel jucandu-se de-a mirii
I-aud prin batalii din vreme-n vreme
Ostasii garzii tale ti se-nchina
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chïp slavon sï nume de regïna
Refren x 2
|
English
